Omul actual tinde să elimine din conștiință gândul neplăcut că viața în această lume are un sfârșit. Vrea să trăiască din plin clipa, prezentul, dar, de fapt, trăiește în provizoriu, în secundar, alungând din conștiință orice i-ar putea crea disconfort și temându-se teribil de sentimentul de gol interior pe care i l-ar provoca cercetarea deContinuă lectura „Omul contemporan şi falsificarea propriului sine”
Arhive autor:Irina Bazon
Ce am făcut cu „cerul” din copiii noştri?
Într-un articol publicat mai demult în Revista Familia Ortodoxă (cu titlul „Singurătatea omului contemporan în era comunicării”) am vorbit despre câteva dintre cele mai grave boli de care suferă tot mai mulţi oameni în era noastră digitală: depresia, sentimentul apăsător al singurătăţii, sentimentul neîmplinirii. Acestea sunt cauzate de dificultatea tot mai accentuată – şi resimţităContinuă lectura „Ce am făcut cu „cerul” din copiii noştri?”
Spaţiul-timp în slujbele religioase
IPS Lazar Puhalo, „Dovada lucrurilor nevăzute. Ortodoxia și fizica modernă” – fragment din carte (traducere Irina Bazon): „Succesiunea şi ritmurile ordonate ale ciclurilor slujbelor ortodoxe (…) au scopul de a ne reorienta viaţa, de a dezrădăcina şi a înlocui ritmurile lumeşti, pasionale, care ne domină şi ne înrobesc mintea, sufletul şi trupul, supunându-ne concepţiilor inspirateContinuă lectura „Spaţiul-timp în slujbele religioase”
alt anotimp
„ploaia deschide ferestre în urmele tale”
Al soarelui ochi apune-n silvestrele mări
Copacii despletiţi se aştern peste zărişi-n faţă-mi cărarea se-afundă-n hăţişal soarelui ochi apune-n silvestrele mărisub crini ce-n abis s-au deschis.
Sfera de hîrtie
copacii nu-și mai deschid punți ochilor meiun tablou cu arabescuri de hărți mă fixeazăsoarele se cufundă degetele se întind pe canavacurgînd în sinusoidenu mai ajung să apuc e efortul de a te infiltra mereu prin alte rametraversînd fante întunecateși alergi spre ultimele razefuga îți este prinsă în nervuri de vitraliuscrise mereu peste lumină pulsezi caContinuă lectura „Sfera de hîrtie”
Tinereții
O, suflete, să taci menirea-ți astăzi este,Simțirea nu mai cântă-ale ei doine c-altă dată,Căci vocea ei duioasă se stinge făr’ de veste,Neobosita-i strună se frânge astăzi, moartă. Spre zarea ce se stinge-n apusul ei tomnaticAzi ochii ce o văd cu deznădejde cată;Se scutură de flori vlăstar primăvăraticCe râde însă, căci nu vede cum arată.
Zbor spre înălțimi
Pierdut în visul de mătaseCe se întinde, de azur,Peste talazuri sclipitoareSăltând sonor spre țarmul sur,
Iubirea dintre un flutur şi o floare
Spre zări ce încă se trezesc,Virgine raze zorii scăpărând,Sub sărutarea lor vrăjiţi plesnescAi tinereţii muguri, renăscând.
Anii ţi-s de aur şi în tine/ Porţi o comoară…
Anii ţi-s de aur şi în tinePorţi o comoară… Anii ţi-s de aur şi în tinePorţi o comoară. O, dacă ai ştiCe maiestos, ce viu ar străluci!Ce-ascunzi în avântata ta simţire
Irina Bazon 