Arhive categorie: Poezii

Pe ziduri fade umbra-mi trece tristăPe când, în valuri arămii, pojarulamurgului de foc, în zări aprinseVăpăi-și întinde peste furnicarul

Te-ai oprit vreodată să asculțităcerea fântânilor?Al apei criptic grai-Îndepărtată Lorelei,Eolianul naial mărilor, închis în ghioc,Htonianul foczvâcnind sub văl de plumb sau de zăpezi…

uneori cerul își deschide peste noi,de sub falduri opaline ce-l învelesc în somn,priviri divineși în rotundul lor se topesc formele frîntenăscute din foșnirea de cenușă a apelor.

Pe drumul cel bătrân, printre puzderiiDe frunze amurgite, -n boarea receCe-mi suflă-n față, pasu-mi leneș treceIar ochii-mi hoinăresc pe cerul serii.

să îngheți o felie de existențăcînd gata era să se sfărîmesă o bați peste piatrăcu ciocane de osapoi s-o admiri ca pe o frunză presatăcu nervuri irizate răstignite pe gheață

„ploaia deschide ferestre în urmele tale”

Copacii despletiţi se aştern peste zărişi-n faţă-mi cărarea se-afundă-n hăţişal soarelui ochi apune-n silvestrele mărisub crini ce-n abis s-au deschis.

copacii nu-și mai deschid punți ochilor meiun tablou cu arabescuri de hărți mă fixeazăsoarele se cufundă degetele se întind pe canavacurgînd în sinusoidenu mai ajung să apuc e efortul de a te infiltra mereu prin alte rametraversînd fante întunecateși alergi spre ultimele razefuga îți este prinsă în nervuri de vitraliuscrise mereu peste lumină pulsezi caContinuă lectura „Sfera de hîrtie”

O, suflete, să taci menirea-ți astăzi este,Simțirea nu mai cântă-ale ei doine c-altă dată,Căci vocea ei duioasă se stinge făr’ de veste,Neobosita-i strună se frânge astăzi, moartă. Spre zarea ce se stinge-n apusul ei tomnaticAzi ochii ce o văd cu deznădejde cată;Se scutură de flori vlăstar primăvăraticCe râde însă, căci nu vede cum arată.

Pierdut în visul de mătaseCe se întinde, de azur,Peste talazuri sclipitoareSăltând sonor spre țarmul sur,