Pierdut în visul de mătase
Ce se întinde, de azur,
Peste talazuri sclipitoare
Săltând sonor spre țarmul sur,
Minuscul pescăruș plutește,
Dus de al strălucirii val,
Cu aripile-i îmbătate
Pe marea cea fără de mal
Ce-al ei cleștar vast și-l desface
În nesfârșirea lui tihnită…
Albastră, pură măreție,
Un zbor spre tine lin palpită…
În lunecarea-i beată, parcă
Nemărginirea îl înghite.
Marină pasăre răzleață
În diafane bolți vrăjite,
Sorbind nesățios din sfere
Ce-n fața dulcelui avânt
Se tot revarsă, se despică,
În aurii raze vibrând.
Rece azur, proaspăt vazduh
Al fragedelor înălțimi!
Până-n acea desăvârșire,
Acea tărie de lumini
El urcă cu-aripa-i gingașă
Unde-l îndeamnă voluptatea.
În pieptul lui plăpând, minuscul
Setos absoarbe-eternitatea!
O, nestatornica-i aripă
Spre bolți titane îl îmbie!
Rătăcitor în zări sihastre
Etern tovarăș să le fie.
Azurii visuri, zvelte visuri
Mă-mbie, gândul mi-l răsfață
Atuncea lacom al meu suflet
Pe-ale lor aripi se înalță
Și din sluțeniile vieții
Spre răcoroase bolți albastre
Răzlețu-mi gând zboară spre stele,
Nutrind un dor de sfere vaste.
(Irina Bazon, poezie scrisă la 20 de ani)
Pictură: William Trost Richards (1833-1905), „Sunrise”, 1881
Irina Bazon 