Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduie]te
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină”
(Ioan Alexandru, Lumina lina)
curgînd în sinusoide
nu mai ajung să apuc.
e efortul de a te infiltra mereu prin alte rame
traversînd fante întunecate
şi alergi spre ultimele raze;
fuga îţi este prinsă în nervuri de vitraliu
scrise mereu peste lumină.
pulsezi ca anotimpul încuiat sub bolţi de ploaie
rămas să moară în struguri
ce nu s-au copt îndeajuns;
ai simţit făcîndu-şi cuib în palma ta acele raze
cînd te-ai trezit ţi-au alunecat printre degete.
nu mai poţi decît să-ţi trasezi fuga pe o sferă de hîrtie
prin vreme
nefiresc de întinsă.”
(Irina Bazon, Sfera de hârtie)
Irina Bazon 